Ortodontie


Ortodonţia si ortopedia dento-facială reprezintă acea specialitate a medicinei dentare prin care sunt tratate anomaliile dento-maxilare (lipsa de aliniere a dintilor, malocluziile, rotaţiile dentare, incongruenţa celor doua arcade dentare, etc.).
Pe lângă aspectul inestetic, dinţii strâmbi sunt mai greu de îngrijit, pot fi pierduţi mai devreme din cauza carierii şi parodontopatiei. În plus, obligă muşchii masticatori la un efort suplimentar, ce poate duce la dureri de cap, disfuncţia articulaţiei temporo-mandibulare şi dureri la nivelul gâtului, umărului şi spatelui.
Avantajele tratamentului ortodontic includ o mai bună sănătate orală, un aspect mai plăcut şi o durabilitate mai mare a dinţilor. În concluzie, prin ortodonţie corectăm anomalia dentară, se păstrează sănătatea structurilor dentare şi se asigură stabilitatea în timp a tratamentului.
Intreaba si ti se va raspunde
Cui se adresează ortodonţia
Ortodonţia nu se adresează însă doar copiilor. Datorită tehnicilor moderne apărute, dinţii pot fi îndreptaţi la orice vârstă. De altfel, există aparate ortodontice invizibile care pot fi purtate şi de persoane care nu îşi doresc să se vadă acest lucru.
Pe lângă aspectul fizionomic pe care îl conferă tratamentele ortodontice (uneori schimbarile de fizionomie sunt drastic îmbunătăţite), ele asigură şi o stare de sănătate a aparatului dentomaxilar.
Cauzele care stau la baza anomaliilor dentare sunt multiple: ereditatea, diferite sindroame, obiceiuri vicioase ca suptul degetului, a limbii, a buzei sau a altor obiecte, etc. În cazul adulţilor, cel mai probabil scenariu este cel al unui accident, al unei răniri sau netratarea la timp a dinţilor strâmbi.
Medicul ortodont este cel care poate pune un diagnostic şi recomanda un trament individualizat. Tot el alege şi tipul de aparat ortodontic ce va fi folosit de pacient.
Când se recomandă tratamentul ortodontic?
Ortodontie - brecheti colorati
În general, tratamentul ortodontic trebuie început din copilărie, în jurul vârstei de şapte ani, sau când copilul mai are între 4 şi 6 dinţi de lapte. În această fază a dezvoltării, medicul poate observa deja eventualele probleme de creştere a maxilarului şi a dinţilor permanenţi.
Unele probleme ortodontice sunt mai uşor de corectat dacă sunt descoperite din timp.
Durata tratamentului depinde de severitatea problemei şi poate dura de la câteva luni până la trei ani. Majoritatea pacienţilor sunt trataţi pe parcursul a doi ani.
În acest timp, sunt necesare vizitele la medic, la fiecare 2 – 6 săptămâni. După îndepărtarea aparatelor ortodontice, de cele mai multe ori este necesară purtarea unor aparate de retenţie, pentru a ajuta păstrarea noii poziţii a dintilor. Uneori se impune şi extracţia anumitor dinţi de pe arcada pentru a face loc celorlalţi dinţi să se alinieze corect.

Succesul tratamentului depinde de înţelegerea şi cooperarea pacientului, care trebuie să înţeleagă avantajele acestuia şi să urmărească întocmai sfaturile medicului alături de o igienă foarte bună a dinţilor.
Există mai multe tipuri de anomalii care pot fi corectate ortodontic :
Supraocluzie verticală (overbite) – când dinţii frontali superiori ies cu mult în faţa celor inferiori
Ocluzia inversă (underbite) – când dinţii frontali inferiori sunt ieşiţi mult în faţă sau cei superiori sunt retraşi mult în spate
Ocluzie încrucişată – când dinţii superiori nu se potrivesc în faţă peste cei inferiori, la o muşcătură normală
Ocluzie deschisă – formarea unui spaţiu între suprafeţele ocluzale ale dinţilor frontali şi/sau laterali, atunci când muşcaţi pe dinţii posteriori
Malocluzie pe linia mediană – când centrul dinţilor frontali superiori nu se aliniază cu centrul dinţilor frontali inferiori
Dinţi distanţiali – spaţii interdentare sau „breşe edentate”, rezultat al lipsei dinţilor sau al dinţilor care nu umplu toată arcada;
Înghesuire dentară – când există prea mulţi dinţi pentru a avea loc pe arcada dentară
Aparatele dentare se împart în trei categorii: mobile, fixe şi ortopedice, fiecare cu indicaţiile lor. Dar odata cu instalarea unui astfel de aparat apare responsabilitatea curatarii lui.
Suna la cabinet si intreaba
Întreţinerea aparatelor ortodontice
Ortodontul, medicul dentist sau igienistul dvs. dentar vă vor furniza instrucţiuni detaliate privind modul adecvat de curăţare a aparatelor ortodontice. Sunt disponibile mai multe tipuri de periuţe de dinţi: manuale (destinate în special pacienţilor cu probleme de ortodonţie), electrice şi cu vibraţii sonice. Consultaţi-vă cu medicul dentist în legătură cu periuţa care vi se potriveşte. Periajul trebuie realizat de cel puţin 2-3 ori pe zi, într-un unghi de 45 grade, cu o mişcare de du-te vino înainte şi înapoi. Asiguraţi-vă că eliminaţi placa bacteriană de la joncţiunea muco-gingivală pentru a preveni gingivita (inflamarea ţesutului gingival). Asiguraţi-vă că unghiul periuţei de dinţi este adaptat la joncţiunea muco-gingivală şi apoi periaţi uşor în jurul bracketurilor pentru eliminarea plăcii bacteriene şi a particulelor alimentare.
Este foarte important să curăţaţi spaţiile interdentare cu aţă dentară, cu ajutorul unui dispozitiv de introducere a aţei. Se pot utiliza periuţele interdentare (periuţe de curăţare interproximală) în cazul în care există spaţii mai mari între dinţi, si pentru igienizarea bracketurilor Dusul oral este recomandat pentru eliminarea particulelor alimentare şi irigarea ţesutului gingival pentru indepartarea bacteriilor care provoacă îmbolnăvirile şi mirosul neplăcut. . Separat sau cu dusul oral se poate o apă de gură antimicrobiană.

Cum să ne menţinem zâmbetul după îndepărtarea aparatului ortodontic
După ce ortodontul a hotărât îndepărtarea aparatului ortodontic, este foarte important să purtaţi un aparat de contenţie în timpul zilei sau al nopţii, în funcţie de recomandarea medicului. Aparatul de contenţie se poate curăţa cu apă caldă sau cu periuţă şi pastă de dinţi după ce îl purtaţi. Apoi se amplasează într-un recipient din plastic când nu este în uz.
Programeaza-te acum